Decizia CCR nr. 694/2025Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.12.2025 · dosar 14.296/231/2018
Punctul 11
11. Prevederile art. 19 alin. (2) și ale art. 22 alin. (6) din Legea nr. 171/2010 au fost modificate prin dispozițiile art. I pct. 29 și, respectiv, ale art. I pct. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 952 din 5 octombrie 2021. Cu toate acestea, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională, cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, respectiv că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate sintagma „și/sau confiscarea materialelor lemnoase“ din cuprinsul art. 19 alin. (2) din Legea nr. 171/2010 și sintagma „contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei în termenul legal“ din cuprinsul art. 22 alin. (6) din aceeași lege, în forma anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2021. ...
Sursa oficială ↗