Decizia CCR nr. 165/2019Punctul 26

26. În ceea ce privește susținerile referitoare la culpa entităților învestite de lege, în ipoteza în care acestea nu fac publice informațiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluționate, astfel încât persoanele care se consideră îndreptățite nu au posibilitatea să cunoască termenul instituit de lege pentru soluționarea notificărilor la nivelul fiecărei entități, respectiv de 12 luni [art. 33 alin. (1) lit. a) ], 24 de luni [art. 33 alin. (1) lit. b) ] sau 36 de luni [art. 33 alin. (1) lit. c) ], în funcție de care se calculează termenul de 6 luni în care poate fi exercitat dreptul la acțiune, Curtea reține că acestea nu reprezintă veritabile motive de neconstituționalitate a normei legale. Astfel, aprecierea, de la caz la caz, asupra îndeplinirii obligației de afișare, la sediul fiecărei entități, a datelor privind numărul cererilor rămase nesoluționate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de publicare a acestora pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanței de judecată, pe baza probatoriului administrat, astfel încât stabilirea acesteia intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003), este atribuția instanțelor de judecată să interpreteze și să determine dispozițiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În acord cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului și nici nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției. ...