Decizia CCR nr. 147/2019Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.03.2019 · dosar 2.333A/2018
Punctul 5
5. De asemenea, se susține că dispozițiile legii criticate contravin prevederilor art. 16 din Constituție, întrucât reglementează aplicarea unui tratament juridic de clemență diferit, în funcție de etapele procesuale în care se află persoanele care au săvârșit infracțiuni de evaziune fiscală. Astfel, acestea prevăd fie renunțarea la urmărire penală, fie aplicarea amenzii penale, fie suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în funcție de un criteriu aleatoriu și exterior conduitei persoanei, respectiv de celeritatea procedurii. Or, conform jurisprudenței Curții Constituționale, astfel de criterii nu justifică aplicarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit făptuitorilor. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 573 din 3 mai 2011, nr. 366 din 25 iunie 2014, nr. 2 din 17 ianuarie 2017, nr. 387 din 6 iunie 2017 și nr. 117 din 14 martie 2018. Se susține, de asemenea, că legea criticată instituie un regim juridic mai favorabil în privința persoanelor care comit infracțiuni de evaziune fiscală, prin derogare de la regimul de drept comun, stabilit potrivit dispozițiilor Codului penal și Codului de procedură penală, aspect ce reprezintă un privilegiu instituit de legiuitor în favoarea celor dintâi. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 387 din 6 iunie 2017, solicitându-se eliminarea acestui privilegiu. ...
Sursa oficială ↗