Decizia CCR nr. 143/2019Punctul 4

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.03.2019 · dosar 72A/2019
Punctul 4
4. În ceea ce privește motivele de neconstituționalitate extrinsecă, se susține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2018 încalcă art. 115 alin. (4) din Constituție, referitor la condițiile în care pot fi emise ordonanțe de urgență. În acest sens se arată, în esență, că împrejurările justificative la care se face trimitere în preambulul actului normativ menționat și expunerea de motive a proiectului de lege de aprobare a Ordonanței de urgență nu demonstrează existența unei situații extraordinare, astfel cum această noțiune a fost conturată în jurisprudența Curții Constituționale. Faptul că Senatul a adoptat în data de 11 septembrie 2018 o propunere legislativă privind revizuirea Constituției, lipsa unei infrastructuri legale și organizatorice de sine stătătoare a referendumului sau necesitatea creării cadrului legal prin care referendumul național privind revizuirea Constituției să se poată organiza în același timp cu referendumul cu privire la problemele de interes local nu pot fi invocate pentru adoptarea în regim de urgență a actului normativ criticat. În acest sens, autorul obiecției precizează totodată că, în jurisprudența sa anterioară, Curtea a reținut faptul că organizarea concomitentă a unui referendum local cu alegeri locale reprezintă o situație conjuncturală, iar astfel de motive reprezintă aspecte de oportunitate ale reglementării, caz în care nu există o situație extraordinară, de natură obiectivă (Decizia nr. 361 din 26 mai 2016). ...
Sursa oficială ↗