Decizia CCR nr. 137/2019Punctul 16

16. În legătură cu prima condiție, autorii sesizării apreciază că „situația prezentată de Guvern ca fiind extraordinară nu exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, așa cum s-a stabilit prin jurisprudența Curții Constituționale, deoarece în practică au existat nenumărate termene de aplicare a unor prevederi legale care nu au putut fi respectate, fie din cauză că acestea au fost nerealist de scurte în raport cu posibilitățile de evoluție în direcția implementării, fie din cauze mai mult sau mai puțin imputabile autorităților publice chemate să execute în concret normele primare respective“. De asemenea, „situațiile de fapt a căror origine rezidă exclusiv în texte de lege nerealiste, inoportune sau deficitar redactate nu pot fi calificate ca fiind excepționale în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție, fiind necesar să intervină cel puțin un element exterior și imprevizibil, pe care Parlamentul și/sau Guvernul să nu fi fost în măsură să-l anticipeze în condițiile manifestării unui grad rezonabil de diligență. Ori, prin dispozițiile art. 88^3-88^5 din Legea nr. 304/2004, Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să execute un număr considerabil de operațiuni în vederea operaționalizării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, unele dintre acestea de mare complexitate (ex. elaborarea și aprobarea unui regulament conținând procedurile de numire, continuare a activității și revocare din funcțiile de conducere și execuție din cadrul secției), astfel că nerespectarea termenului de 3 luni era în mod evident o ipoteză previzibilă, dacă nu chiar inevitabilă“. ...