Decizia ÎCCJ nr. 277/2025 (HP)Punctul X
Punctul X
X. Înalta Curte de Casație și Justiție
29. Temeiul prezentei sesizări este reprezentat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia conflictelor de muncă și cea de contencios administrativ ce vizează personalul plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă. ...
30. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“. ...
31. Astfel, conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ...
32. Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate:
a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; ...
b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; ...
c) existența unei chestiuni de drept; ...
d) de lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei; ...
e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... ...
33. Referitor la prima condiție de admisibilitate a sesizării se constată că domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este stabilit expres prin dispozițiile art. 1 din acest act normativ. ...
34. Din analiza acestui articol rezultă că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se aplică numai în cauzele care vizează stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie sau alte prestații de asigurări sociale ale acestui personal. ...
35. Astfel, scopul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, menționat chiar în preambulul acestui act normativ, a fost acela de a asigura cadrul necesar pentru unificarea practicii judiciare, „care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice“. ...
36. În acest condiții, referirea legiuitorului delegat în cuprinsul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 la aplicabilitatea acestui act normativ inclusiv în procesele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal trebuie subsumată scopului reglementării cu caracter special, și anume de a elimina diferențierile în materia stabilirii sau plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice. ...
37. Verificând îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate a sesizării, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect anularea Deciziei directorului executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea din 19 septembrie 2023 privind suspendarea de drept a raportului de serviciu al unui funcționar public, pe durata exercitării mandatului de asistent judiciar. ...
38. Se observă că limitele judecății, astfel cum au fost configurate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, privesc exclusiv legalitatea actului administrativ de suspendare a raportului de serviciu al unui funcționar public, fără a viza, în mod direct sau indirect, componenta salarială a raportului de serviciu. ...
39. Or, art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 circumscrie aplicabilitatea acestui act normativ numai la procesele privitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. ...
40. Astfel, chiar dacă procesul privește raportul de serviciu al unui funcționar public, obiectul acestui proces nu vizează stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. ...
41. Ca atare, cauza în care a fost sesizată instanța supremă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile nu se circumscrie domeniului specific de reglementare al art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ...
42. Nefiind îndeplinită prima condiție de admisibilitate a sesizării formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, devine inutilă examinarea celorlalte condiții de admisibilitate. ...
43. Pentru aceste motive, constatând că procesul în care a fost formulată sesizarea nu se circumscrie domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ...
Sursa oficială ↗