Decizia CCR nr. 129/2019Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2019 · dosar 3.657/337/2016
Punctul 18
18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 721 din Codul de procedură civilă reglementează instituția depunerii cu afectațiune specială, procedură prin care se urmărește încetarea executării silite, întrucât, odată consemnată întreaga creanță cu accesoriile la dispoziția executorului judecătoresc, nu mai există nici temei și nici interes practic pentru continuarea acesteia. Astfel, art. 721 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă reglementează mijlocul legal de desființare a măsurilor asigurătorii sau de executare, respectiv consemnarea de către debitor, la dispoziția executorului judecătoresc, a întregii valori a creanței cu toate accesoriile ei și cheltuielile de executare. Asupra acestei cereri, executorul judecătoresc se pronunță de urgență, prin încheiere dată cu citarea părților și comunicată acestora. Potrivit alin. (3) al art. 721 din Codul de procedură civilă dacă executorul judecătoresc admite cererea va desființa măsurile asigurătorii sau de executare. În ceea ce privește suma consemnată, executorul judecătoresc o va elibera în mâinile creditorului, dacă debitorul sau terțul garant nu se opune. În schimb, dacă aceștia din urmă fac dovada formulării în termen a unei contestații la executare și a opunerii la eliberare, eliberarea sumei consemnate este suspendată de drept până la soluționarea contestației de către instanță, executorul judecătoresc neavând niciun drept de apreciere în acest sens. Prin urmare, dispozițiile art. 721 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu reglementează suspendarea de drept a executării silite, ci doar suspendarea de drept a eliberării sumei. ...
Sursa oficială ↗