Decizia CCR nr. 129/2019Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2019 · dosar 3.657/337/2016
Punctul 21
21. Așadar, Curtea reține că dispozițiile art. 721 din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură reglementate de legiuitor în virtutea mandatului său constituțional conferit de art. 126 și art. 129 din Legea fundamentală. În noua lege procesual civilă, legiuitorul a optat pentru reglementarea unei proceduri accelerate și simplificate de soluționare a unor incidente procesuale în materia urmăririi silite, dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție. Prin urmare, Curtea reține că, în vederea asigurării celerității procedurii executării silite, legiuitorul a prevăzut competența executorului judecătoresc de a soluționa cererea de desființare a măsurilor asigurătorii ori de executare cu citarea în termen scurt a părților, ceea ce nu reprezintă o negare a dreptului părților la o instanță de judecată, întrucât încheierea prin care executorul judecătoresc soluționează cererea de ridicare a măsurilor asigurătorii și de executare poate fi atacată cu contestație la executare în condițiile art. 715 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Totodată, încheierea prin care se soluționează contestația la executare este supusă apelului, potrivit art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ...
Sursa oficială ↗