Decizia ÎCCJ nr. 274/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării
9. Prin cererea de chemare în judecată formulată de Sindicatul Democratic al Polițiștilor de Penitenciare, în numele și pentru membrii de sindicat, în contradictoriu cu Penitenciarul Constanța - Poarta Albă, reclamanții au solicitat:
– recalcularea salariului de funcție pentru anii 2020, 2021, 2022 - cu raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și la plata diferenței dintre salariile recalculate și cele efectiv plătite pentru aceeași perioadă; ...
– recalcularea salariului de funcție începând cu data de 1 ianuarie 2020 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 2.230/2.350 lei, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 935/2019 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, precum și toate sporurile aferente prin raportare la salariul de 2.230/2.350 lei; ...
– recalcularea salariului de funcție începând cu data de 1 ianuarie 2021 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 2.300/2.350 lei, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu și toate sporurile aferente prin raportare la salariul de 2.300/2.350 lei; ...
– recalcularea salariului de funcție începând cu data de 1.01.2022 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 2.550 lei, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu și toate sporurile aferente prin raportare la salariul de 2.550 lei; ...
– recalcularea tuturor sporurilor acordate fiecărui salariat începând cu anul 2020 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anii în curs; ...
– plata tuturor drepturilor salariale, la care să se adauge sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu și toate sporurile aferente prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru anii 2020-2023. ... ...
10. Prin Sentința civilă nr. 545 din 12 aprilie 2024, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă, pentru perioada 1 ianuarie 2020-23 aprilie 2020 și a respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Constanța - Poarta Albă, ca nefondată. ...
11. În considerentele acestei sentințe tribunalul a reținut, în esență, că reîncadrarea personalului bugetar la data de 1 ianuarie 2010 s-a realizat luând în calcul cuantumul salariului la care era îndreptățit acest personal la nivelul lunii decembrie 2009 și că salariul de funcție stabilit după data de 1 ianuarie 2011 reprezintă, în plan practic, o sumă a cuantumurilor unor elemente salariale avute la 31 decembrie 2009. ...
12. Prima instanță a mai reținut că salariul de funcție/salariul funcției de bază al polițiștilor de penitenciare nu a fost mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anii 2020-2022, în continuare respectându-se același cadru, cererea de chemare în judecată fiind vădit nefondată din moment ce se asigură un salariu al funcției de bază și un venit net cu mult peste salariul minim brut pe țară. ...
13. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții. ... ...
Sursa oficială ↗