Sari la conținut

Decizia CCR nr. 116/2019Punctul 7

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.02.2019
Dosarul
6.432/105/2017

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, spre deosebire de dispozițiile art. 235 alin. (1) și de cele ale art. 222 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevăd termenul în care procurorul își poate exercita dreptul de a solicita prelungirea măsurilor arestului preventiv și arestului la domiciliu, în cazul prelungirii măsurii controlului judiciar, legiuitorul a omis să prevadă un termen regresiv pentru emiterea ordonanței de prelungire a controlului judiciar, existând posibilitatea ca organul de urmărire penală să își exercite dreptul de a dispune prelungirea măsurii controlului judiciar chiar în ultima zi a duratei măsurii. Or, având în vedere că de esența măsurii preventive a controlului judiciar este aplicarea acesteia din momentul în care a fost dispusă, exercitarea de către procuror a dreptului de a dispune prelungirea controlului judiciar într-un termen mai mic de 5 zile înainte de expirarea măsurii conduce la întârzierea soluționării plângerii formulate de inculpat împotriva ordonanței de prelungire a măsurii, aceasta fiind soluționată la o dată ulterioară expirării acesteia. În această perioadă, inculpatul se află în mod efectiv sub puterea măsurii controlului judiciar, fără ca aceasta să fi putut fi supusă controlului de legalitate și temeinicie al judecătorului de drepturi și libertăți. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie