Decizia CCR nr. 116/2019Punctul 24

24. Cu acel prilej, făcând referire la propria jurisprudență, Curtea a reținut, printre altele, că procesul penal implică desfășurarea unei activități compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală, activitate care impune ca, în disciplinarea actelor procesuale și procedurale, să se țină seama și de elementul timp. De aceea, printre condițiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se numără și condiția privitoare la timpul în care acesta trebuie să fie realizat. Astfel, intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite activități sau acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să păstreze în desfășurarea sa un ritm accelerat, fără însă să se împiedice aflarea adevărului sau respectarea drepturilor părților. Așadar, stabilirea unor termene pentru desfășurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfășurarea procesului penal într-un termen rezonabil, nelăsându-le organelor judiciare și părților libertatea de a acționa când vor și pe orice durată de timp, iar, pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părților timpul necesar pentru a-și exercita drepturile procesuale și pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute de lege, iar în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfășurării normale a procesului penal. De asemenea, Curtea a reținut faptul că, în vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoștință de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți privind măsurile privative sau restrictive de drepturi [art. 94 alin. (7) din Codul de procedură penală]. Aceasta este o veritabilă excepție de la posibilitatea procurorului de a restricționa motivat consultarea dosarului, dreptul de a avea un acces efectiv la documentele din dosarul de urmărire penală, în procedura de control al legalității măsurilor preventive, fiind reținut și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în vederea asigurării egalității de arme, în Hotărârea din 20 februarie 2014, pronunțată în Cauza Ovsjannikov împotriva Estoniei, paragraful 72, și în Hotărârea din 1 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Irinel Popa și alții împotriva României, paragraful 45. Având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut că măsura controlului judiciar este o măsură preventivă care, chiar dacă se execută în stare de libertate, limitează atât libertatea individuală a inculpatului, cât și exercitarea celorlalte drepturi fundamentale reținute de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 712 din 4 decembrie 2014, respectiv libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică, reglementate la art. 25,art. 26,art. 39,art. 41 și, respectiv, art. 45 din Constituție, limitări determinate de impunerea în sarcina inculpatului a obligațiilor prevăzute la art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală și a unora sau a tuturor obligațiilor prevăzute la art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală. Așa fiind, prelungirea acestei măsuri obligă la asigurarea garanțiilor procesuale specifice dreptului la apărare (Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, precitată, paragrafele 17-20). ...