Decizia CCR nr. 96/2019Punctul 17

17. În ceea ce privește lăsarea la aprecierea instanțelor judecătorești a îndeplinirii condiției existenței „dovezilor temeinice de îndreptare“, prin Decizia nr. 638 din 17 octombrie 2017, mai sus citată, paragraful 15, Curtea a reținut că acest drept al instanței - de a verifica, în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele concrete ce pot fi constatate, dacă a survenit îndreptarea conduitei persoanei condamnate, ca urmare a executării unei părți din pedeapsa penală privativă de libertate dispusă în privința sa în cadrul unui penitenciar - corespunde însuși scopului instituției liberării condiționate. Aceasta presupune acordarea, în favoarea anumitor persoane condamnate, care au executat o parte din pedepsele penale în stare de detenție, a beneficiului recunoașterii ca fiind executate a părților rămase din respectivele pedepse în stare de libertate, cu respectarea anumitor obligații expres prevăzute de legiuitor, în cazul îndeplinirii anumitor condiții, care sunt, de asemenea, prevăzute prin lege. Astfel, liberarea condiționată depinde de îndeplinirea unor condiții, printre care și cea criticată de autorul excepției, cerință ce nu poate fi verificată decât de către organele judiciare. Prin urmare, legiuitorul a consacrat, în acest caz, dreptul de apreciere al judecătorului cu privire la îndeplinirea condițiilor referitoare la liberarea condiționată, drept care se înscrie în marja sa de apreciere in concreto a situației persoanelor condamnate. De altfel, o eventuală enumerare de către legiuitor, în cuprinsul textului criticat, a tuturor conduitelor ce pot duce la concluzia îndreptării persoanei condamnate, în sensul realizării scopului pedepsei penale, nu este practic posibilă. ...