Decizia ÎCCJ nr. 270/2025 (HP)Punctul VI
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
18. Instanța de trimitere a reținut, în raport cu prevederile art. 7 lit. a) și c) și ale art. 38 alin. (3) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, că legiuitorul nu a prevăzut prin legea-cadru conceptul de salariu de bază sau de indemnizație de încadrare ca o sumă a mai multor componente, printre care și valoarea de referință sectorială și coeficienții de multiplicare, ci a prevăzut faptul că acestea reprezintă „o sumă de bani“ datorată personalului plătit din fonduri publice, sumă ce este prevăzută în anexele nr. I-IX. Același legiuitor a menționat expres că modul în care a fost stabilit cuantumul acestor „sume de bani“ a fost realizat diferențiat în raport cu criteriile limitativ indicate, respectiv: funcție, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în specialitate. ...
19. O asemenea interpretare este valabilă în opinia instanței de trimitere și prin raportare la prevederile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, majorarea de 25% începând cu data de 1 ianuarie 2018 urmând să fie aplicată „sumei de bani“ acordate în luna decembrie 2017. ...
20. Cu toate acestea, trebuie reținut că și ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 la data de 1 iulie 2017 și chiar ulterior datei de 31 decembrie 2022 a fost păstrată la nivelul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție“ noțiunea de „valoare de referință sectorială“ ca o componentă a indemnizației de încadrare. ...
21. În acest sens, instanța de sesizare a avut în vedere, pe lângă actele administrative emise de către ordonatorii principali și secundari de credite din sistemul judiciar, deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, din care rezultă că și în prezent se consideră că indemnizația de încadrare a personalului din justiție este compusă dintr-un element unic și fix, reprezentat de valoarea de referință sectorială, element ce nu poate fi supus niciunei plafonări, și dintr-un element variabil, reprezentat de coeficientul de multiplicare și care poate fi plafonat, cu toate că, după cum s-a arătat anterior, Legea-cadru nr. 153/2017 și anexele acesteia au în vedere „sume de bani“ stabilite în mod expres și care nu sunt compuse din mai multe elemente, ci se diferențiază în raport cu criteriile limitativ indicate, respectiv: funcție, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în specialitate. ...
22. Instanța de trimitere a menționat că deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii au caracter obligatoriu, astfel că analiza problematicii deduse judecății trebuie să aibă în vedere o indemnizație de încadrare a reclamanților ca fiind compusă dintr-un element unic și fix, reprezentat de valoarea de referință sectorială, element ce nu poate fi supus niciunei plafonări, și dintr-un element variabil, reprezentat de coeficientul de multiplicare și care poate fi plafonat. ...
23. În continuare, instanța de sesizare a invocat Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătând că, de dată recentă, instanța supremă a reiterat faptul că se impune aplicarea art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 la data de 1 ianuarie 2018 în raport cu indemnizația de încadrare acordată în luna decembrie 2017, indemnizație care era și este și în prezent compusă din „înmulțirea unei valori de referință sectorială cu un coeficient de multiplicare determinat specific pe baza unor criterii legale“. ...
24. Instanța de trimitere a reținut, așadar, că, după cum arată chiar Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuia aplicată de către ordonatorii de credite la indemnizația de încadrare acordată în luna decembrie 2017 ca element unic rezultat al unei înmulțiri. ...
25. Pe cale de consecință, se deduce concluzia că această majorare trebuie să vizeze și valoarea de referință sectorială și coeficientul de multiplicare, ambele fiind elemente ale indemnizației de încadrare. ...
26. Or, cu privire la valoarea de referință sectorială, prin deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a statuat deja că „este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale «Justiție»“ și că „elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale“. ...
27. În aceste condiții, instanța de trimitere a reținut că se pune reala problemă a interpretării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede că, „În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022“. ...
28. Practic, instanța de sesizare a arătat că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o plafonare a indemnizației de încadrare, dar această indemnizație de încadrare, majorată de altfel la 1 ianuarie 2018 în raport cu luna decembrie 2017, după cum prevede Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, are o componentă cu aplicabilitate generală care nu poate fi supusă plafonării, după cum relevă deciziile nr. 3 din 11 martie 2024 și nr. 4 din 11 martie 2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, și o componentă variabilă. ...
29. Or, câtă vreme majorarea vizează indemnizația ca un întreg, fără a face o defalcare a acesteia pe componente, instanța de trimitere a apreciat că nu se poate aplica art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, din moment ce această plafonare vizează același întreg, fără a face o distincție între componentele sale, dintre care una nu poate fi niciodată supusă plafonării. ... ...
Sursa oficială ↗