Decizia CCR nr. 86/2019Punctul 7
Punctul 7
7. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituție, se susține că dispozițiile art. 362 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 creează situații discriminatorii pentru salariații asistenți universitari ale căror contracte de muncă au fost încheiate pe durată nedeterminată, sub imperiul unor reglementări anterioare permisive. Totodată, se apreciază, în esență, că asistenții universitari care nu au obținut titlul de doctor în termenul prevăzut de lege sunt discriminați față de ceilalți salariați din sistemul bugetar și cei din mediul privat, prin introducerea, prin dispozițiile criticate, a unei situații noi de încetare de drept a contractului individual de muncă. Mai mult, se creează o situație discriminatorie între persoanele care ocupă aceleași funcții, întrucât pentru asistenții universitari prevăzuți la alin. (3) al art. 362 din Legea nr. 1/2011 este necesară obținerea calității de student-doctorand sau a diplomei de doctor, pe când pentru persoanele care ocupau la momentul intrării în vigoare a legii funcția de asistent universitar este necesară obținerea diplomei de doctor. Criteriul aleatoriu și exterior conduitei lor este momentul la care ocupau funcția de asistent universitar. ...
Sursa oficială ↗