Decizia CCR nr. 86/2019Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.02.2019 · dosar 5.104/117/2016
Punctul 21
21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 301 alin. (2) și ale art. 362 alin. (3) și (4) coroborat cu cele ale alin. (7) și (8) ale aceluiași articol din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din data de 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: – Art. 301 alin. (2) : „O persoană care nu a obținut o diplomă de doctor nu poate ocupa funcția de asistent universitar într-o anumită instituție de învățământ superior pentru o perioadă cumulată mai mare de 5 ani. La împlinirea acestui termen, contractul de muncă al persoanei în cauză încetează de drept.“; ... – Art. 362: (3) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcția de asistent universitar sau asistent de cercetare și nu sunt studenți-doctoranzi sau nu au obținut diploma de doctor încetează de drept. (4) Prin excepție de la prevederile art. 301 alin. (2) , persoanelor care ocupă la momentul intrării în vigoare a prezentei legi funcția de asistent universitar într-o instituție de învățământ superior nu li se aplică respectivele prevederi. La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale respectivelor persoane, care nu au obținut diploma de doctor, încetează de drept.; [...] (7) Termenele prevăzute la alin. (1) -(6) se prorogă până la încheierea anului universitar 2014-2015, respectiv 30 septembrie 2015. (8) Prin excepție de la termenul prevăzut la alin. (7) , senatele universitare ale instituțiilor de învățământ pot aproba, la propunerea consiliului de administrație, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă, pentru persoanele aflate sub incidența prevederilor alin. (1) -(6) , în funcție de gradul de îndeplinire de către acestea a obligațiilor aferente programelor de studii doctorale.“ ... ...
Sursa oficială ↗