Decizia CCR nr. 86/2019Punctul 17
Punctul 17
17. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, se susține că, din analiza conținutului normativ al dispozițiilor de lege criticate, nu rezultă niciun element care să fundamenteze pretinsa neconstituționalitate a acestora în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituție. De asemenea, se arată că dreptul la muncă, dreptul la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă și dreptul la protecția socială, consacrate de art. 41 din Constituție, sunt drepturi fundamentale și generale, însă nu au caracter absolut, ci presupun îndeplinirea cerințelor impuse de lege cu privire la exercitarea respectivei profesii, meserii sau ocupații. Instituirea unor condiții pentru exercitarea profesiilor didactice reprezintă neîndoielnic o opțiune de politică legislativă educațională. Legiuitorul a pus la dispoziția destinatarilor actului normativ un termen adecvat pentru conformarea la noile cerințe legislative. Prevederile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Din analiza evoluției reglementării în această materie, nu se poate constata existența unor necorelări legislative. Modificările survenite au avut la bază imperative de ordin social și economic, soluțiile normative în acest domeniu fiind configurate pe baza propunerilor formulate de actorii relevanți în sistemul învățământului universitar. ...
Sursa oficială ↗