Decizia CCR nr. 85/2019Punctul 9

9. Referitor la prevederile art. 35 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, autorii sesizării de neconstituționalitate susțin că acestea contravin dispozițiilor art. 66 alin. (3) din Constituție. În acest sens se arată că Legea fundamentală descrie, în amănunt, modul în care Parlamentul își desfășoară activitatea. Astfel, potrivit art. 66 alin. (1) și (2) din Constituție, „(1) Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie. (2) Camera Deputaților și Senatul se întrunesc și în sesiuni extraordinare, la cererea Președintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor.“ De asemenea, Constituția stabilește, în mod expres și în considerarea funcției de președinte al Camerei Deputaților, că acesta are obligația constituțională de a proceda la convocarea sesiunilor ordinare sau extraordinare. Astfel, art. 66 alin. (3) din Constituție precizează: „convocarea Camerelor se face de președinții acestora.“ Alin. (3) al art. 66 este în legătură indisolubilă cu prevederile art. 66 alin. (2) din Constituție, deoarece solicitarea Președintelui României, a Biroului permanent al Camerei Deputaților, Biroului permanent al Senatului ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor trebuie urmată, de îndată, de convocarea Camerelor parlamentare în sesiune, prin emiterea unei decizii în acest sens. În cazul sesiunii extraordinare, manifestarea de voință politică a Președintelui României, ca „reprezentant al statului român“, a Biroului uneia dintre Camere (structură din care face parte și președintele Camerei respective) sau a unei treimi din numărul deputaților sau al senatorilor nu poate fi cenzurată de președintele Camerei Deputaților sau de președintele Senatului printr-un refuz de convocare a unei sesiuni extraordinare. În opinia autorilor sesizării, această obligație constituțională a fost instituită de Constituantă în considerarea funcției de președinte al Camerei Deputaților sau a funcției de președinte al Senatului și, pe cale de consecință, ea trebuie îndeplinită numai de deputatul sau senatorul care îndeplinește această funcție. Delegarea îndeplinirii acestei obligații constituționale nu poate fi realizată deoarece, dacă dorea aplicarea unei proceduri de delegare, Constituanta ar fi menționat în Constituție această posibilitate, eventual prin normă de trimitere, situație existentă, de exemplu, în cazul art. 65 alin. (2) lit. k) din Constituție. În acest sens se invocă Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, prin care Curtea Constituțională a constatat neregularitatea delegării îndeplinirii unor obligații constituționale de la președintele unei Camere către vicepreședintele Camerei respective. De asemenea, se invocă Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, paragraful 114, prin care Curtea a reținut că „actul de convocare are un caracter tehnic, fiind emis în considerarea competenței legale pe care o au președinții Camerelor; astfel, chiar în condițiile în care președinții Camerelor își încalcă obligația constituțională de a emite decizia de convocare, Camerele au posibilitatea de a se întruni din proprie inițiativă“. ...