Decizia CCR nr. 85/2019Punctul 31
Punctul 31
31. Autorii sesizării de neconstituționalitate invocă, în susținerea acesteia, următoarele dispoziții din Constituție: art. 1 alin. (5) , potrivit căruia „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“, art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere, art. 61 privind rolul și structura Parlamentului, art. 66 alin. (3) , potrivit căruia „Convocarea Camerelor se face de președinții acestora“, art. 67, potrivit căruia „Camera Deputaților și Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni, în prezența majorității membrilor“, art. 69 privind mandatul reprezentativ și art. 112 alin. (2) , potrivit căruia „Camera Deputaților sau Senatul poate adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări“. De asemenea, se invocă încălcarea următoarelor dispoziții din Regulamentul Camerei Deputaților: art. 92 alin. (2) , potrivit căruia „Deputații pot prezenta și proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaților“ și art. 192, potrivit căruia „În cazul în care o moțiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va trimite Guvernului, care va ține cont de poziția exprimată în cuprinsul respectivei moțiuni“. ...
Sursa oficială ↗