Decizia CCR nr. 77/2019Paragraful 8

Susținerile privind încălcarea art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (1) din Constituție, în sensul că legea generează noi cheltuieli din fonduri publice „necesare plății unor categorii de pensii speciale, pensii anticipate și a unor cheltuieli cu veniturile încadrate pe alte grile de salarizare“, fără a se preciza impactul bugetar, cheltuielile pe anul curent și următorii ani, precum și sursele din care să se asigure acoperirea acestor cheltuieli 108. Cu privire la aceste critici, Curtea observă că pensia de serviciu a Avocatului Poporului este reglementată de legislația în vigoare [art. 9 alin. (4) din Legea nr. 35/1997]. Tot astfel este reglementată și asimilarea funcțiilor de conducere și de execuție de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului, inclusiv sub aspectul salarizării. Art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, stabilește în acest sens că „funcțiile de conducere și de execuție de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului“. Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatului Poporului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 27 octombrie 2011, stabilește în art. 30 că „salarizarea personalului cu funcții de conducere și de execuție se face la nivelul prevăzut de lege pentru funcțiile similare din aparatul Parlamentului“. Prin urmare, critica referitoare la creșterea cheltuielilor financiare este inexactă, creând impresia unei sporiri a cheltuielilor bugetare ce nu își are suport în realitate. Desigur însă că reglementarea de pensii de serviciu pentru adjuncții Avocatului Poporului și pentru persoanele care au ocupat aceste funcții (Avocat al Poporului/adjunct al Avocatului Poporului), acordarea de sporuri și creșterea numărului de posturi presupun cheltuieli bugetare, sens în care Guvernul s-a exprimat în punctul său de vedere, înregistrat la Camera Deputaților cu nr. 2/4852 din 18 mai 2018, însă a reținut că susține propunerea legislativă, cu propuneri și observații. Tot astfel, Comisia de buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a dat aviz favorabil cu amendamente (nr. XXII/413/26 iunie 2018) propunerii legislative. ... 109. Cu referire la art. 138 alin. (5) din Constituție, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că acesta „face diferența între stabilirea sursei de finanțare și caracterul suficient al resurselor financiare din sursa astfel stabilită. Primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituție (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, sau Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993). Art. 138 alin. (5) din Constituție impune stabilirea concomitentă atât a alocației bugetare, ce are semnificația unei cheltuieli, cât și a sursei de finanțare, ce are semnificația venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecințele negative, pe plan economic și social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (a se vedea Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Majorarea cheltuielilor din sursa indicată poate fi realizată în cursul anului bugetar, cu condiția menținerii în alocația aferentă sursei (Decizia nr. 6 din 24 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, sau Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). În textul Constituției se vorbește numai despre stabilirea sursei de finanțare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective (Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, sau Decizia nr. 105 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 20 mai 2014). Lipsa precizării exprese a sursei de finanțare nu presupune implicit inexistența sursei de finanțare (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, precitată, Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, sau Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008). În schimb, aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu își are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituție, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern. Curtea a mai adăugat că „art. 138 alin. (5) din Constituție nu se referă la existența in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoștință de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar“. ... 110. Raportând aceste considerente la cauza de față, se constată, cât privește pensiile de serviciu reglementate pentru foștii Avocați ai Poporului, respectiv pentru adjuncții Avocatului Poporului, justificate prin prisma statutului acestora și pentru eliminarea unor discriminări între actualul și foștii Avocați ai Poporului, și la care autorul sesizării face referire, că acestea urmează să greveze următoarele exerciții bugetare. Tot astfel, cât privește suplimentarea de posturi, cuprinse în art. II pct. (3) din lege, alin. (4) al aceluiași articol prevede că „garantarea fondurilor necesare ocupării posturilor prevăzute la alin. (3) urmează să se îndeplinească cu ocazia elaborării proiectului bugetului de stat pentru anul 2019“. Curtea nu are competența de a aprecia asupra caracterului suficient al resurselor financiare, pentru că aceasta este o problemă exclusiv de oportunitate, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern. ... 111. În consecință, având în vedere conținutul normativ al legii criticate, în discuție sunt chestiuni referitoare la caracterul suficient al resurselor bugetare care urmează a fi previzionate pentru bugetele următoare, aspect pe care Curtea nu îl poate antama, neputându-și aroga competența de a stabili dacă există sau nu astfel de resurse. De altfel, aceleași recomandări ale Comisiei de la Veneția mai sus citate subliniază importanța independenței bugetare a Avocatului Poporului: „Legislația privind ombudsman-ul ar trebui să prevadă că alocația bugetară trebuie să fie adecvată nevoii de a asigura întreaga, independenta și efectiva îndeplinire a responsabilităților și funcțiilor instituției, luând în calcul asemenea chestiuni de referință precum numărul plângerilor adresate instituției în anul precedent. Legea ori statutul ar putea, de asemenea, să asigure relativa independența bugetară a ombudsman-ului stabilind că instituția însăși ar trebui să propună bugetul său.“ [CDL-AD (2007) 020]. Sub acest aspect, Curtea a reținut că aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare este o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de inițiativă legislativă (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993 sau Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016). ...