Decizia CCR nr. 74/2019Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.01.2019 · dosar 1.843A/2018
Punctul 10
10. În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale precitate, autoarea sesizării susține că „administrarea probelor prin mijloace tehnice speciale în perioada de existență a documentelor prevăzute la art. 1“ nu echivalează cu o „eroare judiciară“, care să justifice o derogare de la principiul securității raporturilor juridice, și nu reprezintă un „motiv substanțial și imperios“ pentru revizuirea hotărârilor penale definitive de achitare, de încetare a procesului penal și de condamnare. Coexistența temporală a unor documente și a unor procese penale în care au fost pronunțate hotărâri penale definitive, în absența unei legături între acestea, nu poate constitui un „motiv substanțial și imperios“ care justifică derogarea de la principiul autorității de lucru judecat. În concluzie, autoarea susține că, prin modul în care este formulat, art. 5 din Legea privind declasificarea unor documente, care nu reflectă nici eroarea judiciară și nici relația dintre documentele prevăzute la art. 1 și cauzele în care operează revizuirea, creează premisele repunerii în discuție a hotărârilor penale definitive de achitare, de încetare a procesului penal și de condamnare pronunțate începând cu anul 2005, soluție legislativă care subminează principiul securității raporturilor juridice.- ...
Sursa oficială ↗