Decizia CCR nr. 74/2019Punctul 29
Punctul 29
29. În acest sens, se arată că propunerea legislativă a fost dezbătută și adoptată potrivit procedurii de adoptare a legilor ordinare, în considerarea caracterului de lege ordinară avut în vedere atât de inițiatori, cât și de forul legislativ. Din analiza proiectului de lege supus adoptării rezultă însă că Legea privind declasificarea unor documente cuprinde dispoziții ce făceau necesară adoptarea sa sub forma unei legi organice, iar nu a unei legi ordinare. Astfel, art. 4 din legea examinată stabilește dreptul persoanelor vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele enunțate la art. 1 al legii de a se adresa instanțelor competente, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a legii, pentru constatarea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale și repararea prejudiciului suferit. Autorii sesizării susțin că, dacă legiuitorul a avut în vedere faptul că documentele emise conform art. 1 din lege sunt acte administrative producătoare de efecte juridice, fără a se mai preciza altceva în textul legii, acțiunea ce poate fi introdusă de persoana vătămată într-un drept sau interes legitim este o acțiune în contencios administrativ. În acest caz, se apreciază că norma precitată constituie o dispoziție în materia contenciosului administrativ ce nu se poate reglementa decât prin intermediul unei legi organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗