Decizia CCR nr. 74/2019Punctul 49

49. Cât privește dispozițiile art. 5 din lege, se susține că acestea sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) și art. 15 alin. (2) . Se apreciază că redactarea textului de lege precitat este defectuoasă, întrucât permite interpretarea conform căreia orice hotărâre penală definitivă în care s-au administrat probe în mod legal, dar folosind mijloace tehnice speciale, este supusă revizuirii prin simplul fapt că documentele prevăzute în art. 1 existau la acel moment. Totodată, se susține că dispozițiile art. 5 din lege sunt neconstituționale prin faptul că retroactivează, permițând atacarea unor hotărâri definitive pronunțate până la data intrării lor în vigoare, pentru motive reglementate în legea nouă, contrar principiului constituțional statuat în art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.“ În acest sens, se arată că instanța de contencios constituțional a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa, că „principiul neretroactivității legii este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare a acesteia. Singura excepție pe care o îngăduie norma constituțională privește legea penală sau contravențională mai favorabilă“ (Decizia nr. 90 din 1 iunie 1999, Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 și Decizia nr. 283 din 22 martie 2007). De asemenea, se invocă și considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 377 din 31 mai 2017, potrivit cărora „criteriul ce trebuie luat în seamă și care ține de esența art. 15 alin. (2) din Constituție raportat la aplicarea în timp a reglementărilor referitoare la căile de atac este data pronunțării hotărârii judecătorești“. ...