Decizia CCR nr. 74/2019Punctul 88

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.01.2019 · dosar 1.843A/2018
Punctul 88
88. În fine, arată că nu poate fi de acord cu autorul sesizării nici în privința criticilor potrivit cărora art. 5 din lege aduce atingere principiului neretroactivității. Legea criticată nu aduce atingere principiului neretroactivității legii consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Potrivit legii criticate, toate efectele sale se produc pentru viitor, începând cu intrarea sa în vigoare. De aceea, nu se poate pretinde ca, respectând legile în vigoare și acționând în spiritul lor, cetățenii să aibă în vedere eventuale reglementări viitoare (în acest sens a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). ...
Sursa oficială ↗