Decizia CCR nr. 74/2019Punctul 106
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 30.01.2019
- Dosarul
- 1.843A/2018
106. Parcursul legislativ al legii examinate. Proiectul de Lege privind declasificarea unor documente a fost inițiat de un număr de doi deputați ai Partidului Social Democrat (PSD) și un senator al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) și înaintat Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 4 septembrie 2018. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, cu observații și propuneri, conform Avizului nr. 792 din 6 august 2018, reținând că, prin conținutul și obiectul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar, în aplicarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituție, prima cameră sesizată este Senatul. În data de 19 septembrie 2018, Guvernul a trimis punctul său de vedere în care precizează că „Parlamentul va decide asupra oportunității adoptării acestei inițiative legislative“, formulând, totodată, observații. În data de 22 octombrie 2018, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituție, și înaintat spre Camera decizională. Biroul permanent al Camerei Deputaților a trimis proiectul de lege, pentru raport, Comisiei juridice, de disciplină și imunități și Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și, pentru aviz, Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații. Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații a transmis aviz favorabil în data de 29 octombrie 2018. Totodată, prin Raportul comun din data de 30 octombrie 2018, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind declasificarea unor documente, cu amendamente, reținând că, în raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat favorabil proiectul de lege, în data de 31 octombrie 2018, reținând că acesta face parte din categoria legilor ordinare. În data de 14 noiembrie 2018, Camera Deputaților a adoptat Legea privind declasificarea unor documente, a depus-o la secretarul general în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituționalității legii, în data de 19 noiembrie 2018, și a trimis-o spre promulgare Președintelui României în data de 21 noiembrie 2018. În termenul legal, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, un număr de 30 de senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România și Președintele României au formulat prezentele obiecții de neconstituționalitate. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.