Decizia CCR nr. 73/2019Punctul 14

14. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că, în analiza constituționalității textului de lege criticat, trebuie avut în vedere atât modul de organizare instituțională a Direcției Naționale Anticorupție, cât și modalitatea de numire și evaluare a procurorilor acestei direcții. Astfel, potrivit legii, Direcția Națională Anticorupție este o structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București și care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați în combaterea corupției. Din analiza dispozițiilor din Legea nr. 304/2004 referitoare la numirea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție rezultă că aceștia sunt numiți de procurorul șef, în urma unui interviu în care se analizează aspecte precum: pregătirea profesională, rezistența la stres, alte calități specifice. Prin urmare, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu sunt numiți în urma unui concurs, numirea este lăsată la latitudinea procurorului șef al direcției, iar la întoarcerea la parchetul de unde provin își redobândesc gradul profesional avut. Principiul stabilității este unul fundamental, care caracterizează cariera procurorului, în calitatea sa de magistrat, iar procurorul Direcției Naționale Anticorupție se bucură de acest principiu, dar nu în raport cu numirea sa în cadrul direcției. În cazul revocării sale, el se reîntoarce la funcția din cadrul parchetelor, bucurându-se de principiul stabilității în această calitate. Prin revocarea din funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție, persoana nu își pierde calitatea de magistrat, nu este exclusă din magistratură, ci își continuă cariera de procuror, cu toate garanțiile constituționale ale acesteia. În plus, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție evaluează anual activitatea procurorului, evaluare din care poate rezulta că un anumit procuror nu își desfășoară activitatea în mod corespunzător. Or, în acest caz, este obligatoriu ca legea să prevadă posibilitatea revocării din funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție [așa cum se reglementează în art. 87 alin. (8) contestat], fără ca instituirea acestui caz specific de revocare să constituie o încălcare a prevederilor constituționale. Enunțarea celor două cazuri de revocare: îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor și sancțiunea disciplinară, respectă normele de tehnică legislativă privind redactarea actelor normative, ele trebuind să fie interpretate și aplicate prin coroborare cu toate celelalte texte legale care reglementează numirea și evaluarea profesională a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Este adevărat că instanța constituțională, în jurisprudența sa, a consacrat principiul stabilității și securității raporturilor juridice (a se vedea Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008), susținând în acest sens că „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce“, însă textul criticat este redactat cu respectarea acestor cerințe. Astfel, după cum se poate observa din analiza modului de organizare a Direcției Naționale Anticorupție, legiuitorul a optat pentru a se acorda procurorului șef o marjă de apreciere cu privire la activitatea procurorului din cadrul instituției pe care o conduce (numire, evaluare, revocare), dar și cu privire la activitatea celorlalte categorii de personal din cadrul instituției (agenți și ofițeri de poliție sau specialiști), fără ca această marjă de apreciere să poată fi considerată ca afectând vreo garanție constituțională. Mai mult, ordinul procurorului șef de revocare din funcție (dar și de numire) este supus avizului consultativ al Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, aviz care, în speță, a fost unui pozitiv. Or, eventualele încălcări ale legii ar fi putut fi înlăturate și în procedura de avizare a revocării din funcție, prin emiterea unui aviz negativ motivat, ceea ce nu s-a întâmplat. Contrar celor susținute de autoarea excepției, actele emise de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție sunt supuse controlului instanțelor judecătorești, neputându-se afirma că dispozițiile legale care reglementează cele două cazuri de revocare din funcția de procuror al Direcției Naționale Anticorupție încalcă dreptul de acces la un judecător. Constituția reglementează principiul accesului liber la justiție, iar modul de aplicare a dispozițiilor legale se poate verifica sub aspectul legalității de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, potrivit competenței acestora. Însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului reconfirmă rolul interpretativ al organelor jurisdicționale în garantarea previzibilității dispozițiilor normative în sistemele de drept continental. Acestor organe le revine sarcina de a interpreta de o manieră coerentă dispozițiile generale ale unei legi, pentru a stabili sensul lor exact și a disipa orice îndoială în acest domeniu. (Hotărârea din 9 ianuarie 2013, pronunțată în Cauza Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei, paragraful 179). ...