Decizia CCR nr. 65/2019Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.01.2019 · dosar 2.196L/2/2018
Punctul 19
19. Prin Adresa nr. 64 din 8 ianuarie 2019, secretarul general al Senatului a comunicat următoarele documente, în copie: 1. Memorandul intern de la secretarul general al Senatului cu nr. 1.634/29.10.2018 privind numirea președintelui și a vicepreședintelui A.N.S.P.D.C.P.; 2. Adresa de la secretarul general al Senatului cu nr. 1.662/1.11.2018, prin care se declanșează procedura de numiri; 3. Adresa de la secretarul general al Senatului cu nr. 1.756/14.11.2018, prin care se transmit propunerile nominale pentru cele două funcții; 4. Adresa nr. 1.695/7.11.2018 de la Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaților și din Senat, prin care este propusă doamna Ancuța-Gianina Opre pentru funcția de președinte; 5. Scrisoare de intenție a doamnei Ancuța-Gianina Opre; 6. Curriculum vitae; 7. Cartea de identitate; 8. Adeverința nr. 7.638/2018 privind vechimea în specialitate de la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir; 9. Diploma de licență nr. 2.130/2001; 10. Hotărârea Senatului nr. 48/2013; 11. Cazier judiciar; 12. Declarația de interese depusă în data de 12.06.2018. Documentele de la punctele 7, 8 și 11, conținând date cu caracter personal, au fost transmise cu aceste date anonimizate și au fost depuse în plic sigilat. ...
Sursa oficială ↗