Decizia CCR nr. 26/2019Punctul 79

79. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că legislația națională stabilește obligația autorităților cu atribuții în domeniul securității naționale de a pune la dispoziția organelor de urmărire penală toate informațiile ce pot constitui probe în procesul penal, adică obligația legală de a documenta. Prin urmare, existând o obligație legală, aceasta nu poate fi reproșată Ministerului Public care a menționat-o în protocol. Mai mult, arată că, potrivit art. 11 din Legea nr. 14/1992 (anterior modificării prin Legea nr. 255/2013) coroborat cu art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, activitățile prevăzute la art. 9 și 10 se consemnează în acte de constatare care, întocmite cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală, pot constitui mijloace de probă. Astfel, apreciază că, până la intrarea în vigoare, la 1 februarie 2014, a noului Cod de procedură penală, au existat și situații particulare, prevăzute expres de lege (altele decât cele invocate de autorul sesizării), în care transpunerea în plan probator a informațiilor obținute de Serviciul Român de Informații are loc prin actul de constatare întocmit de acesta sau, altfel spus, Serviciul dobândește legal competență de organ de cercetare penală. Se subliniază că o asemenea competență i-a fost conferită de lege, și nu de Ministerul Public. ...