Decizia CCR nr. 26/2019Punctul 153

153. În acest context, Curtea reține că art. 2 din „protocolul de colaborare“ menționează expres infracțiunile care formează obiectul de competență al Serviciului Român de Informații (infracțiunile împotriva securității naționale, cele de terorism și infracțiunile ce au corespondent în amenințările la adresa securității naționale), astfel încât sintagma „infracțiuni grave, potrivit legii“, din cuprinsul aceluiași text, în realitate, adaugă la competența legală a Serviciului Român de Informații. Preluarea unor termeni juridici neexplicitați și fără corespondent în partea generală a Codului penal, în Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2014, sau în Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992, legi care pot fi considerate ca fiind sediul general al materiei în ceea ce privește definirea infracțiunilor, respectiv competențele serviciilor secrete în domeniul combaterii amenințărilor la securitatea națională, indică faptul că, în realitate, categoria autonomă de infracțiuni grave, chiar menționată la art. 91^1 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 și art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003 și preluată tale quale în protocolul analizat, a fost structurată prin manifestarea de voință a autorităților publice respective, nefiind circumscrisă numai acelor categorii de infracțiuni care puteau angaja competența Serviciului Român de Informații. Mai mult, se poate observa că, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, la 1 februarie 2014, s-a renunțat în cuprinsul art. 139 alin. (2) (corespondentul fostului art. 91^1 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968) la sintagma „infracțiune gravă“, fără ca protocolul să fi fost adaptat în mod corespunzător, ceea ce este de natură a confirma faptul că protocolul a adăugat la lege. Prin urmare, în această privință, apare ca fiind clar faptul că a fost generată, sub forma unui aparent act administrativ, o normă juridică primară cu conținut flexibil, care a putut fi apreciată de la caz la caz de parchet/ serviciul de informații. ...