Decizia CCR nr. 26/2019Paragraful 30

De altfel, în ceea ce privește natura juridică a „protocolului“, se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a statuat că „în general, se recunoaște posibilitatea emiterii actului administrativ unilateral în comun de mai multe autorități publice, însă în această situație este vorba de o manifestare de voință concordantă, exprimată în vederea executării ori a organizării executării legii, și nu de un acord de voință cu scopul de a da naștere, a modifica și stinge drepturi și obligații. […] Protocolul și actul adițional reprezintă un acord de voință prin care cele două instituții, în îndeplinirea obligației legale de colaborare, stabilesc conținutul obligației și dreptului corelativ de furnizare a datelor sus-menționate. Manifestarea lor de voință nu este în sensul emiterii unei manifestări de voință concordante […]. Este evident că protocolul în discuție nu are caracter normativ, ci este un act intern al celor două instituții având ca obiect un schimb de informații între cele două autorități“ (în acest sens, Decizia nr. 5.163 din 25 aprilie 2013, Decizia nr. 505 din 5 februarie 2014 sau Decizia nr. 4.257 din 12 noiembrie 2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal).