Decizia CCR nr. 26/2019Paragraful 40

În condițiile în care Serviciul Român de Informații nu este nici organ judiciar și nici nu poate îndeplini atribuții specifice activității de urmărire penală, este evident că acesta nu are competența de a strânge și administra probe în procesul penal. O conduită contrară atrage sancțiunea prevăzută de lege, aplicată de instanța judecătorească învestită cu soluționarea cauzei penale. Actele de urmărire penală sunt supuse cenzurii judecătorului sau instanței de judecată în raport cu legea în vigoare și nicidecum raportat la un protocol de colaborare, încheiat de un organ de urmărire penală cu o altă autoritate a statului, și care, în plus, are caracter secret. În această lumină apare surprinzătoare concluzia la care ajunge Curtea Constituțională, în opinia majoritară, potrivit căreia protocoalele, „sub aparența legalității, au pus instanțele judecătorești în situația de a le aplica tale quale, ceea ce a făcut dificilă verificarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală și aplicarea sancțiunii nulității absolute“. În primul rând, aceste protocoale au avut caracter secret, fiind supuse regimului documentelor clasificate, astfel că instanțele judecătorești, neavând cunoștință de ele, nu aveau cum să le aplice tale quale. În al doilea rând, observăm că, dacă instanțele ar fi avut acces la aceste protocoale, în controlul judecătoresc asupra actelor de urmărire penală, nu sunt incidente dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală (această confuzie este recurentă în cuprinsul deciziei Curții la care formulăm prezenta opinie separată), întrucât în cauză nu se ridică problema unui organ de urmărire penală necompetent material sau după calitatea persoanei, ci a unui organ care nu are calitatea de organ de urmărire penală. Cu alte cuvinte, indiferent de faptul că ar fi cunoscut sau nu conținutul protocoalelor de colaborare, instanțele judecătorești au fost și sunt obligate să aplice legea și Constituția, verificând aspectele de competență ale organelor care au întocmit acte de urmărire penală prin raportare exclusivă la Legea fundamentală și Codul de procedură penală, cenzurând acele acte care au fost întocmite cu eludarea legilor. Prin urmare, dacă aceste acte au fost efectuate/semnate de ofițeri ai Serviciului Român de Informații, instanțele judecătorești aveau/au obligația legală de a constata nulitatea actului în condițiile art. 280-282 din Codul de procedură penală, indiferent de existența și conținutul protocoalelor de colaborare.