Decizia CCR nr. 26/2019Punctul 4

4. Obiectul verificărilor Curții în cadrul prezentei cereri, verificări ce se impuneau a fi efectuate prin prisma elementelor constitutive ale unui conflict juridic de natură constituțională Față de jurisprudența Curții Constituționale relevată anterior cu privire la atribuția conferită acesteia de art. 146 lit. e) din Constituție și prin care au fost definite, determinate, trăsăturile conflictului juridic de natură constituțională, precum și cerința ca acestea să fie întrunite, în mod cumulativ, vom examina în continuare, în raport cu actele și lucrările dosarului, dacă aspectele invocate în prezenta cerere de către autorul sesizării și calificate de acesta ca fiind generatoare a unui conflict juridic de natură constituțională se circumscriu sau nu dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituția României. Conflictul juridic de natură constituțională între două sau mai multe autorități poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor decurgând din Constituție, nu și competențe prevăzute de texte infraconstituționale. Raportat la cauza de față, Curtea trebuia să constate dacă cererea formulată de Președintele Camerei Deputaților vizează o situație litigioasă, respectiv privește un diferend între Parlament și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și dacă această situație juridică litigioasă are natură constituțională sau legală, motiv pentru care se impunea a fi analizată conduita imputată, din perspectiva rolului și competenței Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Parlamentului, în cadrul ordinii constituționale. Totodată, Curtea urma să stabilească dacă ceea ce se impută Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o conduită care interferează cu rolul constituțional al Parlamentului, excedând, astfel, rolului său constituțional, și dacă, eventual, această conduită a avut aptitudinea/ capacitatea de a genera un blocaj instituțional. O examinare atentă a conținutului celor două protocoale încheiate între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) și Serviciul Român de Informații (SRI), primul având numărul dat de Parchet 00750 din 04.02.2009, iar cel deal doilea numărul 09472 din 08.12.2016, demonstrează că acestea au fost încheiate în baza următoarelor acte normative și hotărâri CSAT: – Constituția României; ... – Codul de procedură penală; ... – Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României; ... – Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații; ... – Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție; ... – Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri; ... – Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane; ... – Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate; ... – Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate; ... – Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției; ... – Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară; ... – Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; ... – Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului; ... – OUG nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție; ... – OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România; ... – OUG nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005; ... – Hotărârea Guvernului (HG) nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România; ... – HG nr. 1.346/2007 privind aprobarea Planului de acțiune pentru îndeplinirea condiționalităților din cadrul mecanismului de cooperare și verificare a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției; ... – HG nr. 231/2005 privind aprobarea Strategiei Naționale Anticorupție pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale Anticorupție pe perioada 2005-2007; ... – Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (HCSAT) nr. 00140/2001 privind desemnarea Serviciului Român de Informații ca autoritate națională în materie antiteroristă; ... – HCSAT nr. 0068/2002 prin care Serviciul Român de Informații a fost desemnat ca autoritate națională în domeniul realizării interceptărilor și al relațiilor cu operatorii de telecomunicații; ... – HCSAT nr. 00234/2004 privind cooperarea între Serviciul Român de Informații și Ministerul Public pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul siguranței naționale; ... – HCSAT nr. 0237/2004 pentru aprobarea Protocolului general de cooperare privind activitatea de informații pentru securitatea națională; ... – HCSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupției, fraudei și spălării banilor; ... – HCSAT nr. 00173/2006 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și executarea intervenției contrateroriste; ... – HCSAT nr. 0024/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă; ... – HCSAT nr. 00173/2006 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și executarea intervenției contrateroriste. ... Totodată, în conținutul acestor protocoale s-a menționat că: • între Parchet și SRI cooperarea se realizează cu respectarea principiilor statului de drept, al responsabilității, al prevenirii săvârșirii infracțiunilor, al coerenței și continuității în cadrul cooperării, al evaluării periodice a activităților prevăzute de protocol; • s-a indicat expres domeniul cooperării, în sensul că, părțile cooperează potrivit competențelor și atribuțiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism, a infracțiunilor ce au corespondent în amenințările la adresa securității naționale și a altor infracțiuni grave, potrivit legii; • obiectivele cooperării au fost indicate, printre altele, ca fiind: – valorificarea eficientă a capacității specifice deținute de cele două instituții...; punerea la dispoziție a informațiilor relevante și utile pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice părților...; ... – corelarea activităților de identificare, obținere, valorificare, conservare și prelucrare analitică a informațiilor referitoare la infracțiunile...; ... – constituirea de echipe operative comune care să acționeze în baza unor planuri de acțiune...; ... – acordarea cu titlu gratuit de către SRI a asistenței în domeniul protecției informațiilor clasificate deținute și utilizate de Parchet...; ... – elaborarea și derularea de către părți de strategii, acțiuni și programe comune; acordarea de către experții SRI a asistentei tehnice de specialitate procurorilor care efectuează urmărirea penală, pentru aplicarea prevederilor din codul de procedură penală; ... – transmiterea reciprocă a rezultatelor analizelor asupra criminalității din domeniile specifice de competență, privind infracțiunile...; ... – participarea la programe comune de formare, specializare...“; ... • regulile de cooperare au fost clar indicate, respectiv: – cooperarea se realizează cu respectarea strictă a atribuțiilor și competențelor părților...; ... – activitățile prevăzute de protocol se realizează numai la solicitarea scrisă a părților...; ... – valorificarea informațiilor transmise între părți se face cu respectarea strictă a legii, ...; ... – schimbul de informații, date, documente și materiale se efectuează de procurori și ofițeri anume desemnați... . ... Protocolul din 2009 cuprinde și o Parte specială care, prin capitolele I-VII, descrie procedura de cooperare în cazurile speciale ale unor infracțiuni/proceduri judiciare, precum: mandatul prevăzut de art. 20-22 din Legea nr. 535/2004, art. 10 din Legea nr. 14/1992 și eliberat în baza art. 3 din Legea nr. 51/1991; art. 91^1-91^5 Cod Procedură Penală; procedurile de declarare a indezirabililor. Din cele expuse mai sus rezultă că: – prin semnarea celor două protocoale cu Serviciul Român de Informații, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu și-a încălcat propriile competențe și nici competența Parlamentului României de a legifera, neînvestind Serviciul Român de Informații cu competența de a desfășura activități specifice organelor de cercetare penală, nefiind modificat ori completat conținutul normelor procedurale în vigoare; ... – protocoalele de cooperare au avut ca scop încheierea unui angajament de cooperare pentru atingerea unor obiective comune, astfel cum acestea au fost stabilite de cadrul normativ în vigoare, precum și misiunea de a standardiza proceduri de lucru riguroase, care să permită auditarea exercitării atribuțiilor legale; ... – domeniile de cooperare ale protocoalelor nu extind competențele instituționale ale Ministerului Public și nici pe cele ale Serviciului Român de Informații; ... – cele două protocoale reprezintă, în realitate, un acord de voință prin care cele două instituții publice, în îndeplinirea obligațiilor lor legale în domeniul securității naționale, au stabilit conținutul dreptului și obligației corelative de cooperare instituțională în domeniile legale specializate (respectiv domeniile combaterii și prevenirii terorismului, ale criminalității organizate, traficului de persoane, traficului și consumului ilicit de droguri, protecției informațiilor clasificate, regimul străinilor în România, declararea indezirabililor pe teritoriul României), cooperare constând în: • transmiterea de informații, valorificarea acestora; • schimbul de informații, date, documente și materiale; • punerea la dispoziție a informațiilor relevante și utile; • corelarea activităților, acordarea de asistență de specialitate din partea SRI; • transmiterea reciprocă a rezultatelor analizei asupra criminalității; • elaborarea și derularea de către părți de strategii, acțiuni și programe comune; ... – prin protocolul din anul 2009 s-a reglementat o procedură de lucru de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, cu respectarea Codului de procedură penală, în forma în vigoare la acea dată, procedură care să asigure confidențialitatea și protecția informațiilor și o practică unitară în această materie. Prin încheierea protocolului s-a instituit un mod unitar de abordare a aspectelor practice ce țineau de efectuarea interceptărilor, o standardizare a întocmirii și circulației documentelor de punere în aplicare a actelor de autorizare și a rezultatelor interceptărilor în dosarele penale. Rolul Serviciului Român de Informații a fost unul circumscris exclusiv sprijinului tehnic acordat Parchetului, în îndeplinirea atribuției acestuia din urmă de punere în aplicare a actelor de autorizare emise potrivit prevederilor art. 91^1-91^5 și art. 98 din Codul de procedură penală; ... – încheierea protocoalelor de colaborare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații nu poate fi calificată din punct de vedere juridic, drept o exercitare a unor competențe care să rezide, în mod direct din textul Constituției, nefiind prevăzute expres în Constituția României, ci doar în legile infraconstituționale la care, de altfel, s-a făcut trimitere în conținutul acestor protocoale; ... – practic, nu există vreo atribuție constituțională expresă, care să permită calificarea situației expuse, în prezenta cauză, ca reprezentând un conflict juridic de natură constituțională, atât atribuțiile PICCJ, cât și cele ale SRI, detaliate în conținutul acestor protocoale, fiind doar atribuții de rang legal; ... – nici Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nici Serviciul Român de Informații nu s-au abătut de la competențe constituționale, ci au exercitat competențe ce izvorăsc din legi infraconstituționale, mai exact din legi subsecvente Legii fundamentale, astfel că în cauza de față nu ne aflăm în prezența unui conflict juridic de natură constituțională. ... Din modul în care este indicat, de către autorul sesizării, obiectul conflictului juridic de natură constituțională rezultă că nu s-a solicitat Curții Constituționale să pronunțe o decizie cu privire la conținutul și întinderea unor atribuții de rang constituțional ale unor autorități publice, ci, în realitate, s-a solicitat Curții să pronunțe o decizie interpretativă asupra unor dispoziții legale în vigoare, respectiv dacă prin încheierea protocoalelor s-au încălcat o serie de dispoziții legale, astfel că, din această perspectivă, solicitarea autorului sesizării excede - din punctul nostru de vedere - procedurii prevăzute în art. 146 lit. e) din Constituție, ce vizează conflictul juridic doar de natură constituțională. Față de toate aspectele relevate anterior, cu privire la atribuția conferită Curții Constituționale de art. 146 lit. e) din Constituție, constatăm că, în prezenta cauză, aspectele sesizate în cererea formulată de președintele Camerei Deputaților nu întrunesc elementele constitutive ale unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte, și Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, întrucât protocoalele de cooperare încheiate de Ministerul Public și Serviciul Român de Informații nu au modificat acte normative, nu au adăugat la lege și nici nu sunt contrare dispozițiilor legale, reprezentând doar documente interne care au preluat și au operaționalizat dispoziții din mai multe acte normative, stabilind punct cu punct pașii de urmat, de către fiecare dintre cele două instituții, cu ocazia punerii în executare a legislației primare și secundare vizând securitatea națională a României și cooperarea în domeniile legale specializate (respectiv ale combaterii și prevenirii terorismului, criminalității organizate, traficului de persoane, traficului și consumului ilicit de droguri, protecției informațiilor clasificate, regimul străinilor în România, declararea indezirabililor pe teritoriul României). Drept urmare, nu poate fi vorba de o acțiune a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de substituire, în acest mod, în atribuțiile autorității legiuitoare. Legile în domeniul securității naționale au fost gândite în sensul că instituțiile publice, autoritățile publice colaborează, cooperează între ele și nu trebuie să polemizeze. De altfel, colaborarea dintre autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public este statuată și în alte acte normative, respectiv în Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, la art. 61 alin. (1) , în care se stipulează că „autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în realizarea scopului prezentului cod“, încheind protocoale de colaborare în acest sens. Pe de altă parte, punctul de vedere exprimat în opinia majoritară, în sensul că situația litigioasă dedusă judecății Curții în prezenta cauză este de competența exclusivă a instanței de contencios constituțional, și nu a instanțelor de judecată, este neîntemeiat și reprezintă o soluție izolată în jurisprudența Curții. Astfel, prin Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008, Curtea a statuat că „neîndeplinirea unor obligații de sorginte legală (s.n. obligații prevăzute în legi infraconstituționale și nu în Legea fundamentală - în prezenta cauză obligațiile ce revin celor doi actori - PICCJ și SRI nu sunt prevăzute în Constituție, ci în legile ce vizează funcționarea și organizarea acestor instituții) nu generează automat un conflict juridic de natură constituțională, întrucât eventuala ignorare a unei astfel de competențe a unei instituții sau autorități publice, fie ea nominalizată în chiar titlul III al Constituției României, nu reprezintă eo ipso o problemă de constituționalitate, ci una de legalitate, pentru că raportul acestora poate fi cenzurat în fața instanțelor de judecată. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009. Prin urmare, Curtea Constituțională nu poate da dezlegare unor probleme litigioase care intră în competența altor autorități și instituții publice, motiv pentru care modul de interpretare și aplicare al dispozițiilor legale incidente intră în sfera de înfăptuire a actului de justiție.“ În același sens, instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat și prin Decizia nr. 108/05.03.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 257/9.04.2014. Pentru toate aceste considerente apreciem că solicitarea autorului sesizării, prin care a cerut Curții Constituționale să soluționeze conflictul juridic de natură constituțională, este inadmisibilă, fiind fără echivoc faptul că instanța constituțională - în raport cu respectarea propriului statut jurisdicțional - s-ar substitui atribuțiilor unei instanțe de judecată. A stabili în sens contrar ar echivala cu atribuirea în favoarea instanței de contencios constituțional a competenței de a dezlega probleme litigioase ce intră în sfera de înfăptuire a actului de justiție și transformarea procedurilor constituționale în căi de atac sui generis pentru soluționarea unor incidente procedurale din cauze aflate pe rolul instanțelor, ceea ce nu este în litera și spiritul Constituției și nici al jurisprudenței Curții Constituționale. Or, de esența conflictului juridic de natură constituțională este ca intervenția Curții Constituționale să apară doar atunci când autoritățile și instituțiile publice menționate în titlul III din Constituție ignoră sau își asumă competențe constituționale de natură a crea blocaje instituționale ce nu pot fi înlăturate în alt mod. ...