Decizia CCR nr. 26/2019Paragraful 45

Modul în care instanța constituțională a înțeles să soluționeze așa-numitul conflict juridic de natură constituțională demonstrează de facto că nu există un astfel de conflict, respectiv faptul că, prin încheierea protocoalelor de colaborare, Ministerul Public nu a împiedicat instanțele judecătorești în exercitarea atribuțiilor lor constituționale de înfăptuire a justiției, în activitatea de judecată, neintervenind niciun blocaj instituțional de natură să impună intervenția Curții Constituționale. Verificarea respectării sau încălcării dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal este o obligație care incumbă instanțelor judecătorești în toate fazele procesului penal, astfel că nu este necesar un act jurisdicțional al Curții care să le amintească acestora că trebuie să dispună „măsurile legale corespunzătoare“. Intervenția Curții ar fi fost necesară în cazul în care s-ar fi demonstrat refuzul instanțelor judecătorești de a aplica legea, precum și înlocuirea acesteia cu protocoalele, astfel încât prin conduita pe care Curtea o impunea părților aflate în conflict ar fi restabilit o stare de neconstituționalitate, ar fi îndepărtat un blocaj instituțional, cu alte cuvinte, ar fi produs un efect concret asupra cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Or, în condițiile în care, deși susține că „sancționează un comportament instituțional care a încălcat ordinea constituțională“, aceeași decizie a Curții arată că „nu aduce niciun element de noutate față de cadrul normativ existent la data pronunțării ei, întrucât instanțele judecătorești […] puteau/pot face aplicarea art. 102 și art. 281 din Codul de procedură penală“. Altfel spus, această decizie, definitivă și general obligatorie, obligând instanțele judecătorești să aplice legea, nu produce nicio modificare în ordinea legală și constituțională existentă.