Decizia CCR nr. 22/2019Punctul 7
Punctul 7
7. Se apreciază că situația este aidoma cu precedentul legislativ referitor la Legea privind modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, care a determinat Curtea Constituțională să pronunțe două decizii de admitere a unor obiecții de neconstituționalitate a legii în ansamblul său, respectiv Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017 și Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018. Prin cea de-a doua decizie pronunțată, Curtea Constituțională a statuat că procedura reexaminării nu poate fi aplicată când în discuție este un act normativ declarat neconstituțional în ansamblul său. În acest caz legiuitorul nu poate acoperi viciul de neconstituționalitate constatat în respectiva decizie de admitere prin procedura reexaminării, urmând a constata încetarea procesului legislativ la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, fără a fi necesară declanșarea unei proceduri parlamentare în acest sens. ...
Sursa oficială ↗