Decizia ÎCCJ nr. 108/2025 (HP)Punctul VII

VII. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție 52. Ministerul Public a apreciat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție solicitarea de a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept: „Dacă poate fi subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, privind societățile, administratorul unei societăți cu răspundere limitată.“ ... 53. S-a susținut că este îndeplinită condiția cerută de art. 475 din Codul de procedură penală privind instanța care a formulat sesizarea, Curtea de Apel Constanța fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului formulat de inculpat împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță. De asemenea, este îndeplinită și cea de-a treia condiție enunțată, întrucât chestiunea de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs. ... 54. S-a arătat că însă nu este îndeplinită cea de-a doua condiție impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece soluționarea cauzei nu depinde de clarificarea chestiunii de drept sesizate. Jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016) prevede că procedura prealabilă vizează doar probleme veritabile și dificile, rezultate din dispoziții legale neclare sau echivoce, susceptibile de interpretări diferite. Aceasta nu poate fi folosită când aplicarea corectă a legii este evidentă și fără echivoc. De asemenea, dificultățile de interpretare dispar atunci când există practică judiciară constantă, jurisprudență a instanței supreme sau doctrină suficient de clară, iar opiniile izolate nu justifică declanșarea procedurii. ... 55. S-au făcut referiri la doctrină potrivit căreia infracțiunea de la art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 are ca subiect activ calificat doar persoane cu funcții de conducere (fondator, administrator, director etc., inclusiv administratorul de fapt). Textul nu distinge între administratorii societății pe acțiuni și ai societății cu răspundere limitată, astfel încât, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, ambele categorii pot fi subiecți activi. Infracțiunea, reglementată în titlul VIII „Contravenții și infracțiuni“, se aplică tuturor tipurilor de societăți comerciale, atât cu răspundere limitată, cât și pe acțiuni. ... 56. S-a considerat ca fiind eronată interpretarea instanței de sesizare, deoarece art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 trimite doar la pragul de 5.000 euro din art. 144^4 alin. (3) lit. a) din aceeași lege, nu la toate prevederile acestuia. Extinderea la întregul articol ar fi o interpretare excesivă, fără suport doctrinar sau jurisprudențial. Doctrina arată că infracțiunea vizează atât societatea pe acțiuni, cât și societatea cu răspundere limitată, obiectul juridic fiind protecția stabilității mediului de afaceri, buna funcționare a societăților și apărarea patrimoniului, fără diferențiere între formele societare. Art. 144^4 alin. (3) lit. a) are rol doar de normă completatoare, stabilind limita valorică sub care împrumutul nu constituie infracțiune, iar dacă legiuitorul ar fi dorit restrângerea aplicării doar la societățile pe acțiuni, ar fi prevăzut expres acest lucru. ... ...