Decizia CCR nr. 835/2018Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.12.2018 · dosar 312/33/2016
Punctul 17
17. Or, toate aceste aspecte țin, pe de o parte, de interpretarea și aplicarea legii în procesul de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, la speța dedusă judecății, de către autoritățile îndrituite în acest sens, precum și de către instanțele de judecată în cazul contestării deciziilor adoptate de către organul de soluționare a contestației, desigur în condițiile legii aplicabile în dinamica legislativă. Pe de altă parte, reglementarea ipotezelor în care organul de soluționare poate decide desființarea actului administrativ fiscal, în condițiile art. 216 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, precum și limitarea numărului soluțiilor de desființare urmate de emiterea unui nou act administrativ fiscal țin de resortul puterii legiuitoare, iar nu al instanței de contencios constituțional. Ca atare, o asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a instanței de contencios constituțional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, și judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau unele decizii administrative nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituționalității unor texte legale. În consecință, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗