Decizia CCR nr. 841/2018Punctul 28
Punctul 28
28. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 138 alin. (5) din Constituție, Curtea constată că secțiunea a 4-a din expunerea de motive a Legii nr. 71/2015 conține date referitoare la „Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani),“ fiind precizate modificările veniturilor și cheltuielilor bugetare, impactul financiar și redate calculele detaliate privind fundamentarea veniturilor și/sau cheltuielilor bugetare. Prin urmare, Curtea apreciază că exigențele textului constituțional invocat sunt îndeplinite. Eventuala insuficiență a fondurilor alocate sau inexactitatea calculelor efectuate nu reprezintă un aspect ce poate fi supus analizei instanței de contencios constituțional. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că „stabilirea sursei de finanțare și insuficiența resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituție, iar al doilea nu are caracter constituțional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern.“ În acest sens, sunt Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, și Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008. ...
Sursa oficială ↗