Decizia CCR nr. 784/2018Punctul 77

77. Astfel, Curtea a apreciat că, «în contextul art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, dispoziții potrivit cărora „în situații temeinic justificate, prin excepție de la prevederile alin. (1) , actele normative de importanță și complexitate deosebită pot fi modificate, completate sau, după caz, abrogate de autoritatea emitentă și în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, și data prevăzută pentru intrarea lor în vigoare, cu condiția ca intervențiile propuse să intre în vigoare la aceeași dată cu actul normativ supus evenimentului legislativ.“ sintagma „autoritate emitentă“ trebuie interpretată în sensul că se referă la autoritatea care are competența de a reglementa în materia avută în vedere și de a emite un act normativ de același rang cu cel asupra căruia se operează modificările. În speță, este avută în vedere autoritatea legiuitoare care, așa cum rezultă din prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, este Parlamentul. Tot prevederile constituționale ale art. 115 consacră însă posibilitatea Parlamentului de a-și delega competențele de legiferare Guvernului, în condițiile limitativ stabilite de textul fundamental, iar, în măsura în care aceste condiții sunt îndeplinite, actele normative emise de Guvern, pe calea delegării legislative, au aceeași forță juridică precum cea a legilor adoptate de Parlament». Prin urmare, Curtea a conchis că dispozițiile art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu au fost emise cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție raportat la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, critica de neconstituționalitate fiind neîntemeiată sub acest aspect. ...