Sari la conținut

Decizia CCR nr. 762/2018Punctul 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.11.2018
Dosarul
4.136/107/2016

18. În final, Curtea reține că, prin Decizia nr. 38 din 29 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „Dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, care prevăd majorarea în două etape a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, față de statuările din Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, trebuie interpretate în sensul că majorările din datele de 1 iunie 2012 și 1 decembrie 2012 (de 8% și 7,4%) se aplică la un cuantum al indemnizației de bază/salariilor de bază care include premiul anual sub forma unui procent de 8,33%? În cazul în care răspunsul este afirmativ, rezultă că prin acordarea majorărilor prevăzute de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 nu s-a realizat pe deplin scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv recuperarea totală a diminuării de 25% prevăzute de Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, astfel că în patrimoniul reclamantei există în continuare un drept de creanță, scadent lunar și nerecuperat?“. Respingând, ca inadmisibilă, sesizarea, Înalta Curte a reținut, la paragraful 74 al acestei decizii, că interpretarea dată art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin Decizia sa nr. 21/2013, lămurește aspecte care vizează inclusiv baza de calcul pentru etapa a doua a majorărilor și, implicit, situația premiului anual. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie