Decizia ÎCCJ nr. 282/2025 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie
50. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătorești și au exprimat opinii teoretice asupra chestiunilor de drept care fac obiectul sesizării pendinte. ...
51. Astfel, unele instanțe au opinat că nu poate fi exceptată de la aplicarea prevederilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 o anumită categorie de personal și că dreptul la acțiune se naște la data la care angajatorul ar fi datorat drepturile salariale respective, dacă le-ar fi recunoscut și reclamantului. În condițiile în care pretențiile salariaților se întemeiază pe prevederi legale care impun un salariu egal pentru aceeași funcție și aceeași încadrare, dreptul la acțiune s-a născut abia în momentul în care un alt salariat a obținut dreptul la o salarizare cu nivel superior, căci până la acel moment nu putea pretinde un drept de salarizare similar. În consecință, s-a apreciat că dreptul la acțiune în acest temei nu se putea naște mai devreme de pronunțarea hotărârilor judecătorești invocate, prin care s-au recunoscut unor alți salariați drepturi salariale cu un cuantum mai mare, corespunzător aceleiași încadrări. Prin urmare, câtă vreme dreptul la acțiune nu s-a născut, termenul de prescripție extinctivă nu poate curge (Tribunalul București - Secția a VIIIa conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale). ...
52. Alte instanțe au apreciat că momentul obiectiv de la care curge termenul de prescripție este momentul adoptării normei legale ce obligă angajatorul la plata drepturilor pretinse, respectiv momentul intrării în vigoare a art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 (Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Buzău - Secția I civilă). ...
53. Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice. ...
54. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției Judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...
Sursa oficială ↗