Decizia CCR nr. 716/2018Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.11.2018 · dosar 5.540/296/2016
Punctul 11
11. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Din analiza jurisprudenței Curții Constituționale în materie constată că instanța de contencios constituțional a mai analizat constituționalitatea prevederilor cu conținut similar din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în raport cu critici asemănătoare, reținând că legiuitorul are îndreptățirea constituțională ca, pe lângă sancțiunea principală, să reglementeze și una sau mai multe sancțiuni complementare, în măsura în care au drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege. Astfel cum a reținut și Judecătoria Satu Mare, față de obiectul de reglementare al Ordonanței Guvernului nr. 81/2000, vizând asigurarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, este justificată instituirea sancțiunii contravenționale complementare constând în suspendarea ori anularea certificatului de atestare a inspectorului tehnic, conform prevederilor legale criticate de autorul excepției. ...
Sursa oficială ↗