Decizia CCR nr. 709/2018Punctul 10
Punctul 10
10. Autoarea susține, în esență, că, în lumina interpretării generale a autorității administrative cu competențe în domeniu, dispozițiile art. 45 alin. (1) și (2) nu respectă exigențele principiului legalității, întrucât Consiliul Concurenței instituie o limitare a dreptului de acces la dosarul de investigație, prin fixarea momentului de la care se poate exercita acest drept, și anume numai după comunicarea raportului de investigație. Această interpretare este propusă de către Consiliul Concurenței având în vedere faptul că art. 45 din Legea nr. 21/1996 nu conține niciun fel de mențiuni privind momentul și condițiile în care poate fi exercitat dreptul de acces la dosarul de investigație, pentru alte informații decât cele de natură confidențială. În acest sens se arată că art. 45 alin. (2) din Legea concurenței stabilește în mod - aparent - neechivoc regula potrivit căreia dosarul de investigație va putea fi accesat de către întreprinderile investigate, fără a detalia cu privire la condițiile și limitele în care urmează să se exercite acest drept. În lipsa oricăror precizări în acest sens, având în vedere că dreptul de acces la dosar este o componentă a dreptului la apărare în procedura de investigație, garantat de art. 24 din Constituție și art. 6 din Convenție, concluzia ce se impune este că legiuitorul a înțeles să nu restrângă exercițiul acestui drept. Se consideră că un argument în plus în acest sens este și faptul că la alin. (7) al art. 45 se limitează în mod expres exercitarea dreptului de acces la dosar doar pentru informațiile care prezintă caracter confidențial. ...
Sursa oficială ↗