Decizia CCR nr. 683/2018Punctul 7

7. Autorii excepției arată că, într-adevăr, prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție statuează că efectele erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale se produc numai ex nunc, iar nu ex tunc. Este, de asemenea, adevărat că, formal juridic, există diferențe între o lege (de dezincriminare) și o decizie a Curții Constituționale (de constatare a neconstituționalității unei norme de incriminare), prima ducând la abrogarea legii anterioare, iar cea de-a doua la încetarea efectelor juridice ale legii declarate neconstituționale. În substanță însă, efectele juridice ale abrogării și cele ale declarării neconstituționalității legii penale de incriminare sunt aceleași, în sensul că legea penală de incriminare încetează să mai producă efecte juridice erga omnes. Consideră că textul art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală necesită o interpretare sistematică împreună cu prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1) . Astfel, pe de o parte, încetarea efectelor legii penale de incriminare declarate ca fiind neconstituțională trebuie să aibă loc retroactiv, rațiunea fiind mult mai evidentă în cazul declarării neconstituționalității - având în vedere că, în această situație, legea penală veche de incriminare este în conflict cu prevederile Constituției - decât în cazul abrogării, când legea penală veche de incriminare a fost validă, dar s-a schimbat politica penală a statului. Faptul că, potrivit prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituție, legiuitorul are obligația punerii de acord a legii declarate neconstituționale cu normele constituționale și cu decizia de constatare a neconstituționalității (ceea ce înseamnă adoptarea unei legi penale noi - de dezincriminare) este irelevant, cât timp legiuitorul poate rămâne în pasivitate, consecința fiind aceea că persoanele condamnate în baza unei legi de incriminare neconstituționale continuă să suporte consecințele penale negative. Pe de altă parte, este profund discriminatoriu ca efectul deciziei Curții Constituționale să depindă exclusiv de hazard - după cum momentul publicării deciziei de constatare a neconstituționalității este anterior sau posterior unei hotărâri penale definitive de condamnare -, având în vedere că, pentru o faptă penală săvârșită la aceeași dată, sub imperiul legii penale vechi de incriminare, decizia de constatare a neconstituționalității produce efecte dacă procesul este pe rol, dar nu produce efecte pentru persoana față de care s-a pronunțat deja o hotărâre penală definitivă de condamnare, sub pretextul autorității de lucru judecat. Or, autoritatea de lucru judecat vizează numai stabilirea faptelor și aplicarea dreptului, iar nu și caracterul neconstituțional al legii de incriminare pe care s-a întemeiat hotărârea de condamnare. Prin urmare, este neconstituțională soluția normativă cuprinsă în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală care nu permite utilizarea căii de atac a revizuirii de către orice persoană atunci când decizia Curții Constituționale vizează o normă penală substanțială de incriminare pe care s-a întemeiat hotărârea penală definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. ...