Decizia CCR nr. 677/2018Punctul 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.11.2018 · dosar 1.773/253/2016
Punctul 32
32. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (2) din Codul de procedură penală referitor la Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării, Curtea constată că este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia nu a motivat-o, relevând numai aspecte ce țin de modul de aplicare a normelor referitoare la dispunerea expertizelor, sens în care a arătat că, deși a formulat o cerere de efectuare a unei expertize de specialitate, nu a primit niciun răspuns. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, ca atare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 146 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗