Decizia CCR nr. 682/2018Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.11.2018 · dosar 1.225A/2018
Punctul 14
14. Se menționează că susținerea potrivit căreia legea criticată conține dispoziții contradictorii nu poate fi reținută întrucât din simpla citire și interpretare a acestor două articole se poate constata că acestea sunt în concordanță, Agenția Națională de Integritate putând verifica existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate în termen de 3 ani de la săvârșirea faptei, dar nu mai târziu de 3 ani de la încetarea funcțiilor ori demnităților publice. De asemenea, din coroborarea celor două articole reiese cu claritate faptul că Agenția Națională de Integritate poate constata în raportul de evaluare întocmit că faptele cu privire la care s-a efectuat verificarea sunt prescrise. Mai mult, se observă că art. 325 alin. (5) statornicește termenul de prescripție, în timp ce art. 11 și următoarele din Legea nr. 176/2010 reglementează reguli de procedură aferente activității Agenției Naționale de Integritate, în concordanță cu denumirea titlului II al legii. ...
Sursa oficială ↗