Decizia CCR nr. 666/2018Punctul 12

12. Guvernul consideră excepția de neconstituționalitate neîntemeiată. În motivarea punctului său de vedere arată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, „infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora“ se reglementează prin lege organică, revenind astfel legiuitorului competența de a reglementa conținutul constitutiv al infracțiunilor, precum și tratamentul sancționator aplicat acestora. Precizează că rolul constituțional al instanțelor de judecată este acela de aplicare a legii, potrivit art. 124 din Constituție, din această perspectivă susținerea autoarei, potrivit căreia judecătorul ar trebui să facă o individualizare a modului de executare a pedepsei, fără limitările impuse de lege, fiind neîntemeiată. Reține că regimul pedepselor constituie o problemă de politică penală pe care organul legislativ este îndreptățit să o soluționeze în funcție de împrejurările existente în domeniul criminalității, iar alegerea condițiilor care trebuie îndeplinite pentru ca instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere să devină aplicabilă nu este de natură a afecta caracterul legal al sancțiunii penale ori proporționalitatea acestora, odată ce atât limitele pedepselor aplicabile pentru toate tipurile de infracțiuni, cât și condițiile aplicabile sunt în mod expres prevăzute de lege, prin norme clare, accesibile și previzibile. În ceea ce privește necesitatea obținerii acordului inculpatului înainte de a dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu condiția prestării unei munci neremunerate în folosul comunității menționează că această soluție legislativă s-a impus având în vedere, pe de o parte, natura obligației în sine și imposibilitatea obiectivă de respectare a acesteia fără un acord prealabil al condamnatului și, pe de altă parte, tocmai necesitatea respectării principiului constituțional al interzicerii muncii forțate. ...