Decizia CCR nr. 666/2018Punctul 36

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.10.2018 · dosar 2.048/197/2016
Punctul 36
36. Curtea reamintește că suspendarea executării sub supraveghere constituie o măsură de individualizare judiciară a pedepsei închisorii - din punctul de vedere al executării acesteia - care permite instanței de judecată ca, prin hotărârea de condamnare, să suspende executarea efectivă, prin privare de libertate, a pedepsei închisorii aplicate condamnatului, pe durata unui termen de supraveghere, pe parcursul căruia persoana condamnată să fie supusă unui ansamblu de măsuri de supraveghere și obligații. Totodată, Curtea reține că reglementarea condițiilor suspendării executării pedepsei sub supraveghere intră în atribuțiile organului legiuitor, Parlamentul, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Așa fiind, Curtea constată că, prin reglementarea condițiilor prevăzute în art. 91 alin. (1) din Codul penal, în care instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, inclusiv aceea a manifestării de către infractor a acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere. Condiționarea dispunerii de către instanță a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prin norma penală criticată, reprezintă o opțiune de politică legislativă ce nu poate fi considerată ca neconstituțională, neaducând atingere vreunei prevederi din Constituție, mai mult norma criticată fiind în acord cu dispozițiile art. 42 alin. (1) din Legea fundamentală. ...
Sursa oficială ↗