Decizia CCR nr. 666/2018Punctul 39

39. Din această perspectivă, Curtea constată că, în cauză, ceea ce se pune în discuție de către însuși judecătorul este așa-numita „imparțialitate subiectivă“, aparența de parțialitate raportat la comportamentul judecătorului, îndoiala legitimă în legătură cu imparțialitatea acestuia pe care norma penală criticată ar genera-o prin cerința de a obține acordul infractorului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității anterior analizei cu privire la vinovăția acestuia. Curtea nu poate reține susținerile autoarei excepției atât timp cât, astfel cum s-a constatat, norma penală criticată este în acord cu dispozițiile art. 42 alin. (1) din Constituția României, art. 4 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 8 paragraful 3 lit. a) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 2 paragraful 1 din Convenția nr. 29/1930 privind munca forțată sau obligatorie, iar obligarea infractorului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității prin hotărârea de condamnare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și obținerea ulterioară a acordului acestuia ar constitui o „muncă forțată sau obligatorie“, în dezacord cu dispozițiile constituționale și convenționale precitate. ...