Decizia CCR nr. 666/2018Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea arată că, prin obligativitatea obținerii consimțământului inculpatului la prestarea unei munci în folosul comunității, anterior pronunțării asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului, judecătorul cauzei este pus în situația de a se antepronunța cu privire la vinovăția inculpatului. Dispozițiile criticate îl obligă pe judecător să ceară acordul inculpatului pentru prestarea unei munci în folosul comunității înainte de a rămâne în pronunțare pe fondul cauzei, fapt care este de natură să afecteze imparțialitatea judecătorului, în special în cazurile în care inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat. Dacă inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei, întrebarea acestuia de către judecător cu privire la acordul său de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității poate conduce la ideea că judecătorul va dispune o soluție de condamnare în cauză. În acest fel, se apreciază că normele penale criticate aduc atingere dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗