Decizia CCR nr. 266/2022Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 83 alin. (1) lit. c) și ale art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal, precum și ale art. 378 alin. (3) din Codul de procedură penală încalcă principiile constituționale privind egalitatea în fața legii, dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare, interzicerea muncii forțate, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției. În acest sens arată că printre condițiile prevăzute de dispozițiile art. 83 și ale art. 91 din Codul penal pentru ca instanța să poată dispune amânarea aplicării pedepsei și, respectiv, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se numără și acordul infractorului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. Consideră că acest acord echivalează cu o recunoaștere totală sau parțială a faptelor penale pentru care inculpatul este judecat și, în acest mod, se încalcă prezumția de nevinovăție, deoarece instanța, înainte de a se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului, îi cere acestuia să își dea acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității. De asemenea, susține că folosirea termenului „infractor“ anterior soluționării definitive a dosarului penal constituie o încălcare a prezumției de nevinovăție. De altfel, prin prevederile art. 32 alin. (2) și ale art. 33 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul definește ca fiind părți în procesul penal - inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente, iar ca subiecți procesuali principali - suspectul și persoana vătămată. Totodată, arată că legiuitorul nu a prevăzut un prag biologic, raportat la vârsta suspectului/inculpatului, fiind cunoscut faptul că munca în folosul comunității nu poate fi prestată peste vârsta de 65 de ani. ...