Decizia CCR nr. 671/2018Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.10.2018 · dosar 3.532/176/2017
Punctul 6
6. Judecătoria Alba Iulia opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Consideră că sintagma „partea îndreptățită potrivit legii civile“ este suficient de clară și se referă la orice persoană care susține ocazionarea unor prejudicii prin săvârșirea faptei ce face obiectul acțiunii penale, respectiv orice persoană vătămată prin infracțiune, indiferent dacă se constituie parte civilă în cauză odată cu cererea de introducere în proces a persoanei responsabile civilmente sau dacă, anterior acestui moment, a dobândit calitatea de parte civilă prin formularea de pretenții civile în contradictoriu cu inculpatul sau cu o altă persoană ce a dobândit calitatea de parte responsabilă civilmente. Apreciază că opțiunea victimei de a exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat acesteia, beneficiu care rămâne supus condițiilor prevăzute de legea civilă pentru exercitarea unei acțiuni civile în general. Reține că, pe lângă o manifestare de voință în sensul constituirii de parte civilă în procesul penal, manifestare de voință care poate exista sau nu față de conținutul principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, este necesar ca persoana ce exercită o acțiune civilă în procesul penal să justifice, în egală măsură, calitatea sa în formularea pretențiilor civile, calitatea persoanei împotriva căreia formulează astfel de pretenții, precum și interesul în exercitarea acțiunii civile. În aceste condiții, instanța apreciază că numai formularea de pretenții civile împotriva persoanei responsabile civilmente este aptă a justifica introducerea acesteia în proces și dobândirea calității de parte de către o astfel de persoană, căci parte este numai subiectul care exercită sau împotriva căruia se exercită o acțiune judiciară. Astfel, instanța apreciază că numai persoana vătămată poate alege dacă se constituie sau nu parte civilă în cursul procesului penal, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește termenul, iar, dacă exercită acțiunea civilă, numai ea, subiect activ al unei astfel de acțiuni, poate alege în contradictoriu cu cine formulează pretențiile sale civile. ...
Sursa oficială ↗